Biserica Armeneasca „Sf. Maria“

Atât timp cât în România va exista cel puțin un armean, biserica va exista și va conserva aminitirea armenilor“, afirmă preotul Avedis Mandalian, cel ce a slujit la Constanța timp de 26 de ani.

La recensământul din anul 2011, comunitatea armenilor din Constanța număra 230 de suflete. Cam toți atâția armeni își duceau traiul în vechea cetate a Tomisului și la începutul anilor `80 ai secolului al XIX-lea, atunci când, aproape de mahalaua grecească, la capătul fostei străzi Tomis, astăzi devenită Callatis, se construia, în lemn, Biserica armenească „Sf. Maria“.

Alături de ea, privind spre mare din capătul falezei înalte, o clădire în formă de cub, în stil neoclasic, fără decoraţiuni exterioare, ce respecta linia arhitectonică a cartierului grecesc, devenea sediul școlii armenești.

În Constanța acelei perioade găseai puţine lăcașe de cult: Biserica greacă, în nordul zonei peninsulare, Geamia Hunkiar, construită la o aruncătură de băț și la un an distanță de aceasta şi vechea geamie Mahmudie, din Piaţa Ovidiu, ce avea să fie demolată curând.

În acele vremuri, când Dobrogei îi era încă greu să se desprindă de cutumele otomane în favoarea noilor viziuni ale administrației românești, armenii nu erau mulți la Constanța. Însă jucau un rol important în dezvoltarea orașului. Spiritul negustoresc, bunul gust, iubirea de artă și stiluri arhitectonice împrumutate din toată lumea au convins Primăria Constanței să doneze, în anul 1880, un teren de 1300 mp în mahalaua Cealic, pe malul mării, special pentru construcția viitoarei biserici și școli armenești.

Iar armenii constănțeni s-au apucat de treabă. Nazaret Torosian, marele proprietar armean cunoscut pentru construcția, la 1900, a casei din Piața Ovidiu ce îi purta numele, care a găzduit la parterul său un local de lux, cu tușe occidentale la acea vreme, numit „Bristol“, a fost cel ce a ctitorit Biserica armenească „Sf. Maria“.

Devenit centrul spiritual, cultural și educațional al armenilor din Constanța, acest complex ce includea biserica și școala armenească anunța dezvoltarea unei comunități ce avea să lase multe orașului de la malul mării.

Dacă la mijlocul secolului al XIX-lea în Dobrogea trăiau 75 de familii de armeni, după socotelile lui Ion Ionescu de la Brad, în momentul construcției bisericii armenești, la 1881, Constanța găzduia 175 de suflete armenești. Foarte repede, în mai puţin de două decenii, în Constanța locuia o comunitate de armeni ce însuma aproximativ 600 de persoane.

Dezvoltarea numerică a comunității face ca și viața culturală și spirituală din sânul său să înflorească. Astfel, la 1906, apare la Constanța prima publicație în limba armeană din România. Denumită „Maro“, însemnând Maria, această primă publicație reprezenta o certificare a importanței intelectuale şi financiare a acestei comunități. Un an mai târziu, în 1907, comunitatea de aproape 600 de suflete scotea din tipar o altă publicație în limba maternă, la Constanța apărând și revista „Ararat“ (muntele sfânt al armenilor, unde, legenda armenească spune că s-a oprit Arca lui Noe).

După Primul Război Mondial, importanța armenilor la Constanța este accentuată prin ocuparea funcției de adjunct de primar al orașului de către Krikor Zambaccian, în anul 1925. Colecționar și critic de artă, membru corespondent al Academiei Române, iubitor de frumos ce a inventat conceptul de consignație de artă, Krikor Zambaccian făcea parte din intelectualitatea constănțeană, iar casa sa din Constanța Veche, etalon al art- nouveau- ului, ajunsă astăzi în stadiul de ruină, se remarca din punct de vedere arhitectural.

În aceeași perioadă în care Krikor Zambaccian era adjunct de primar, un alt armean bogat, Aram Damadian, președinte al Asociației Cerealiștilor din Constanța, se oferea să finanțeze o bună parte din costurile construcției clădirii în care astăzi își desfășoară activitatea una dintre cele mai importante instituții de învățământ din România: Colegiul Național « Mircea cel Bătrân ».

Recensământul din anul 1928, primul realizat după refugiul armean, în urma atrocităților din Imperiul Otoman din anul 1915, arăta că în Constanța interbelică trăiau aproximativ 3750 de armeni.

Școala armenească, publicațiile în limba natală și toleranța administrațiilor locale, deschise către multiculturalitate, ofereau armenilor un loc prielnic pentru dezvoltare.

Într-un interval de aproape jumătate de secol, bisericilor greacă, armenească și Geamiei Hunkiar li s-au alăturat, între altele, Catedrala Ortodoxă, Sinagoga Așkenază, Templul Sefard, Biserica Bulgară, Moscheea Carol I și Bazilica Catolică. Constanța Veche devenea centrul multiculturalității în România.

Aflat în vizită pe meleagurile Dobrogei, la 1901, antropologul elvețian Eugene Pittard scria despre Constanța: „Diverse religii în acest Turn Babel, cu bisericile lor; catedrală ortodoxă, biserici protestante, catolice, armenești, grecești, iar minaretele turcești înalță siluete fine pe cerul albastru“.

A urmat perioada cenușie a celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când mai toate bisericile Constanței Vechi au avut de suferit. Bisericuța din lemn a armenilor a fost mistuită de flăcări în anul 1940, fiind distrusă în întregime. Slujbele au fost mutate în sala de festivități a școlii armene, și, abia după jumătate de secol, în anul 1990, acestei clădiri, adică vechii școli, i-a fost adăugată o clopotniță tipic armenească.

Preotul Avedis Mandalian este cel ce, începând cu anul 1998, hotărăște să reconstruiască, la interior, biserica. La etaj, unde se află sala de rugăciune, imaginea este dominată de arcadele largi și de altarul deschis, lipsit de catapeteasmă. Elemente ale artei medievale armenești și icoanele de dimensiuni mari completează tabloul acestui lăcaș de cult, declarat monument istoric de arhitectură.

Tot preotul Mandalian a fost cel care, în afara reconstrucției bisericii, s-a ocupat și de reconstrucția spirituală și educațională a tinerilor armeni: „Am slujit din septembrie 1986 până în martie 2012 la Biserica armenească din Constanța. Am introdus cursuri de limba armeană în fiecare sâmbătă, câte patru ore. Din 1990 am ținut cursurile la uniune și aveam 40 și ceva de cursanți. În fiecare duminică, cel puțin cu o oră și jumătate înaintea slujbei, veneau coriștii, dar și ceilalți credincioși, ca să vorbim de istorie. Încercam să îi ancorez în trecut, să le stârnesc interesul, curiozitatea, dar mereu îi lăsam în suspans pentru duminica viitoare. Biserica a fost deschisă în fiecare zi de la 8 jumătate dimineața până la 5 seara, timp de 26 de ani. N-am avut niciodată concediu și am fost oricând, la orice oră, disponibil pentru orice problemă a comunității. La mine nu apelau doar pentru probleme religioase, ci pentru orice problemă și îi sprijineam cu orice am putut“.

Referitor la importanța bisericii în rândul comunității armenești, părintele Avedis Mandalian declară: „Biserica este nava armenilor. Nava ne asigură adăpost, dar dacă în rândul echipajului nu există colaborare, nava este afectată și automat și echipajul. Unui armean îi poți spune orice, dar să nu vorbești urât de biserică. Biserica e mândrie națională“.

Iar Biserica „Sf. Maria“ a reprezentat, pentru armenii constănțeni, centrul dezvoltării comunității timp de aproape un secol și jumătate.

Astăzi, în Constanța, au mai rămas aproape 200 de suflete armenești. Comunitatea îmbătrânește, dar părintele Avedis Mandalian este optimist: „Eu am ferma convingere că în Constanța patrimoniul va fi bine conservat. Este o comunitate cu mare potențial de dăinuire. Și peste 100 sau 200 de ani vor mai fi armeni la Constanța. Biserica și Uniunea Armenilor din România vor conserva patrimoniul. Atât timp cât în România va exista cel puțin un armean, biserica va exista și va conserva aminitirea armenilor. Ne ajută și statul român. Comunitatea armeană din România și biserica au fost sprijinite de statul român“.

Printre armeni, este bine cunoscut ritualul cafelei. Ei afirmă că au cea mai bună cafea, nu neapărat datorită calității superioare a acesteia, ci datorită responsabilității cu care este preparată.

În jurul cafelei se strâng armenii, își vorbesc limba și discută afaceri. Vizita armenească, spun ei, are o caracteristică specifică: vii și nu mai pleci.

Armenii au venit la Constanța și au creat o istorie comună cu celelalte comunități ale orașului, contribuind la dezvoltarea urbei, iar memoria lor, ce o regăsim astăzi la Constanța, în jurul Bisericii „Sf. Maria“, n-ar trebui să plece niciodată.